Inceput

In case you already have questions :

 "Agent Smith:   “You can’t win, it’s pointless to keep fighting! Why, Mr. Anderson? Why do you persist?”
Neo:   “Because I choose to.”
—The Matrix Revolutions"

In caz ca aveti deja intrebari:

"Agentul Smith: "Nu poti sa castigi, e inutil sa continui sa lupti! De ce, Domnule Anderson? De ce persisti?"

Neo: "Pentru ca aleg sa o fac."

- Matricea: Revolutii "

Suntem in primul rand alegerile pe care le facem. 

Motivatia lor este in fapt o poveste pe care o construim abia ulterior in cazul in care e cineva interesat sa o asculte.

Cauza reala se pierde in complexitatea activarii unui numar imens de conexiuni neuronale care la randul lor depind de experienta deciziilor anterioare, de genetica, de conditii fiziologice.

La fel cum noi vedem lumea in culori si nu in numere reale reprezentand diferitele lungimi de unda reflectate de diferitele materiale, in acelasi fel mintea noastra construieste o poveste despre sine din nevoia de a se  intelege si de a se face inteleasa de catre ceilalti.  

Filozoful D Dennett (in From Bacteria to Bach and Back) vede constiinta ca pe o interfata cu utilizatorul a mintii. La fel cum interfata cu utilizatorul a unui program informatic permite utilizatorului sa inteleaga ce se poate face cu acesta fara sa stie nimic despre software-ul si hardware-ul care executa de fapt operatiile necesare, in acelasi fel constiinta ne ofera niste concepte suficient de simple despre functionarea mintii noastre astfel incat sa putem opera cu ele in mediul social complex in care traim fara sa fie nevoie sa stim despre nenumaratele procese chimice din creier care au generat o anumita decizie.

Suntem deciziile noastre dincolo de puterea mintii noastre de a alcatui o poveste credibila despre motivatia lor. Singurul adevar, la a carui profunzime nu avem acces (imaginati-va o carte de mii de pagini cu numere in loc de cuvinte, sa zicem reprezentand intensitatea conexiunilor care se activeaza), este decizia. Restul e mai degraba talentul nostru de a spune povesti.

Motivul este decizia. 




Comments